Warning: Illegal string offset 'id' in /home/monitoru/public_html/wp-content/themes/zenko1/single.php on line 2

Warning: Illegal string offset 'id' in /home/monitoru/public_html/wp-content/themes/zenko1/single.php on line 2

Warning: Illegal string offset 'id' in /home/monitoru/public_html/wp-content/themes/zenko1/single.php on line 2

Warning: Illegal string offset 'id' in /home/monitoru/public_html/wp-content/themes/zenko1/header.php on line 2

Warning: Illegal string offset 'id' in /home/monitoru/public_html/wp-content/themes/zenko1/header.php on line 2

Warning: Illegal string offset 'id' in /home/monitoru/public_html/wp-content/themes/zenko1/header.php on line 2
Handbal feminin, Liga Naţională   Drumul spre cupele europene

Handbal feminin, Liga Naţională   Drumul spre cupele europene


• HCM are nevoie de un parcurs bun în acest final de sezon pentru a readuce Sala Traian în circuitul Europei

Handbal Club Municipal Râmnicu Vâlcea este, fără doar şi poate, surpriza acestui an în Liga Naţională de handbal feminin. Trupa antrenată de Gheorghe Sbora a reuşit cinci victorii din şase meciuri şi este pe locul 5 al clasamentului, la un singur punct distanţă de următoarea clasată, SCM Craiova şi la patru de podium, pe trei fiind în acest moment HC Zalău, echipa antrenată de fostul selecţioner, Gheorghe Tadici. Echipa noastră are un program dificil până la finalul sezonului, dar are şanse reale de a termina pe o poziţie care să-i permită participarea în viitoarea ediţie a cupelor europene. În plus, HCM va participa şi în Cupa Româniai şi cu un pic noroc la tragerea la sorţi ar putea ajunge în semifinale, ceea ce i-ar garanta prezenţa în viitoarea ediţie a Cupei Cupelor. Vă reamintim că Sala Sporturilor Traian ar urma să găzduiască, din nou, meciuri europene, după ce Oltchim a participat în permanenţă, dimp de peste 20 de ani, în Liga Campionilor, Cupa Cupelor, Cupa EHF sau Challenge Cup. Liga Naţională a continuat să furnizeze suprize majore şi în runda precedentă. Cea mai mare dintre ele s-a înregistrat la Braşov, acolo unde Corona a cedat toate cele trei puncte în faţa unei formaţii modeste, Măgura Cisnădie. Rezultatul le convine de minune vâlcencelor, care sunt în luptă directă cu braşovencele pentru un loc de cupă europeană. În urma acestui meci, Dumitru Berbece şi-a pierdut postul de antrenor principal. Vă reamintim că la cârma echipei ardelene a fost la începutul acestui sezon Mariana Târcă, concediată şi ea în urmă cu câteva etape. Noul antrenor principal de la Braşov este o mutare cât se poate de surprinzătoare. Acesta este Dragoş Dobrescu, cel care a pregătit în sezonul trecut echipa masculină a Ploieştiului. Dragoş Dobrescu a fost prezentat în cadrul unei conferinţe de presă, iar primul meci oficial pe banca Braşovului va fi cel de duminică, de la Roman. Contractul său este valabil până în vară. „Nu am venit să reinventez handbalul. Vreau să le redau acestor jucătoare încrederea şi aş vrea să jucăm un handbal cu zâmbetul pe buze. Nu am foarte mult timp la dispoziţie până la meciul cu HCM Roman şi voi lucra în primul rând la mentalul lor în această perioadă. Ştiu că doar prin Cupa României mai avem o şansă de a ajunge în Cupele Europene, dar mai este timp până atunci. Pentru mine cel mai important meci este cel care urmează, aşa că toată atenţia noastră este asupra jocului de la Roman. Pentru mine este o nouă provocare şi sper ca eu să pot ajuta această echipă şi în acelaşi timp să mă ajut şi pe mine. Chiar dacă am antrenat mult timp la echipe de băieţi, singura diferenţă între băieţi şi fete este mingea cu care se joacă, în rest handbalul e acelaşi”, a spus Dragoş Dobrescu, potrivit mytex.ro. O altă surpriză s-a înregistrat la Roman, acolo unde echipa locală nu a putut să treacă de HC Zalău, partida terminându-se la egalitate, 21-21. Şi acest rezultat le convine vâlcencelor, care s-au distanşşat de moldovence şi s-au apropiat de zălăuance. În celelalte meciuri CSM Bucureşti s-a impus în deplasarea de la Craiova, în timp ce Dunărea Brăila a trecut în derbiul zonei de Danubius Galaţi.

Program dificil până la final

HCM Râmnicu Vâlcea are un program dificil până la terminarea sezonului în runda viitoare, vâlcencele joacă în deplasare contra ultimei clasate, Unirea Slobozia, o formaţie periculoasă, în ciuda locului ocupat în acest moment. Apoi, trupa lui Gheorghe Sbora va juca pe propriul teren cel mai dificil meci al sezonului, contra campioanei en-titre a României şi a Europei, CSM Bucureşti. HCM va mai evolua pe propriul teren cu Danubius Galaţi, SCM Craiova şi HCM Roman şi în deplasare la Zalău şi Brăila. Dacă vor obţine multe puncte, vŒlcencele îşi păstrează poziţia în clasament şi implicit îşi câştigă un loc de cupă europeană. (G.C.)

Rezultate:

SCM Craiova – CSM Bucureşti 25-30
Corona Braşov – Măgura Cisnădie 29-31
HCM Rm. Vâlcea – CSM Bistriţa 32-28
Dunărea Brăila – Danubius Galaţi 23-19
CSM Roman – HC Zalău 21-21
U Cluj a stat
Unirea Slobozia a stat

Clasament:

1. CSM Bucureşti 16 15 0 1 481-339 45
2. Dunărea Brăila 15 11 1 3 388-367 34
3. HC Zalău 15 9 2 4 373-349 29
4. SCM Craiova 15 8 2 5 398-372 26
5. HCM Rm.Vâlcea 15 8 1 6 370-377 25
6. CSM Roman 15 6 4 6 374-354 22
7. Corona Braşov 15 6 1 8 384-404 19
8. U Cluj 15 4 3 8 373-369 15
9. CSM Bistriţa 15 5 0 10 396-431 15
10. Măgura Cisnădie 15 4 2 9 351-397 14
11. Danubius Galaţi 16 4 0 12 323-398 11
12. Unirea Slobozia 15 2 2 11 364-418 8

Penalizări:

* CSU Danubius Galaţi (-1pts folosirea unui jucător în stare de suspendare)
* CSM Ploieşti şi Cetate Deva s-au retras din campionat

Au mai rămas de jucat din acest sezon:

• Etapa a XIX-a (duminică, 26 februarie):

CSM Roman – Corona Braşov
HC Zalău – Dunărea Brăila
Danubius Galaţi – SCM Craiova
CSM Bucureşti – „U” Cluj-Napoca
CSM Unirea Slobozia – HCM Rm. Vâlcea
CSM Bistriţa – Măgura Cisnădie
Va sta sta

• Etapa a XX-a (duminică, 5 martie):

Corona Braşov – CSM Bistriţa
Măgura Cisnădie – CSM Unirea Slobozia
Va sta – CSM Bucureşti
„U” Cluj-Napoca – Danubius Galaţi
SCM Craiova – HC Zalău
Dunărea Brăila – CSM Roman
HCM Rm. Vâlcea stă

• Etapa a XXI-a (joi, 23 martie):

Dunărea Brăila – Corona Braşov
CSM Roman – SCM Craiova
HC Zalău – „U” Cluj-Napoca
Danubius Galaţi – Va sta
CSM Bucureşti – HCM Rm. Vâlcea
CSM Unirea Slobozia – CSM Bistriţa
Măgura Cisnădie stă

• Etapa a XXII-a (duminică, 26 martie):

Corona Braşov – CSM Unirea Slobozia
Măgura Cisnădie – CSM Bucureşti
HCM Rm. Vâlcea – Danubius Galaţi
Va sta – HC Zalău
„U” Cluj-Napoca – CSM Roman
SCM Craiova – Dunărea Brăila
CSM Bistriţa stă

• Etapa a XXIII-a (duminică, 2 aprilie):

SCM Craiova – Corona Braşov
Dunărea Brăila – „U” Cluj-Napoca
CSM Roman – Va sta
HC Zalău – HCM Rm. Vâlcea
Danubius Galaţi – Măgura Cisnădie
CSM Bucureşti – CSM Bistriţa
CSM Unirea Slobozia stă

• Etapa a XXIV-a (duminică, 9 aprilie):

CSM Unirea Slobozia – CSM
Bucureşti
CSM Bistriţa – Danubius Galaţi
Măgura Cisnădie – HC Zalău
HCM Rm. Vâlcea – CSM Roman
Va sta – Dunărea Brăila
„U” Cluj-Napoca – SCM Craiova
Corona Braşov stă

• Etapa a XXV-a (duminică, 23 aprilie):

„U” Cluj-Napoca – Corona Braşov
SCM Craiova – Va sta
Dunărea Brăila – HCM Rm. Vâlcea
CSM Roman – Măgura Cisnădie
HC Zalău – CSM Bistriţa
Danubius Galaţi – CSM Unirea Slobozia
CSM Bucureşti stă

• Etapa a XXVI-a (duminică, 30 aprilie):

Corona Braşov – CSM Bucureşti
CSM Unirea Slobozia – HC Zalău
CSM Bistriţa – CSM Roman
Măgura Cisnădie – Dunărea Brăila
HCM Rm. Vâlcea – SCM Craiova
Va sta – „U” Cluj-Napoca
Danubius Galaţi stă

Lasa un comentariu


Weather by Freemeteo.com



Warning: Illegal string offset 'id' in /home/monitoru/public_html/wp-content/themes/zenko1/sidebar.php on line 2

Warning: Illegal string offset 'id' in /home/monitoru/public_html/wp-content/themes/zenko1/sidebar.php on line 2

Warning: Illegal string offset 'id' in /home/monitoru/public_html/wp-content/themes/zenko1/sidebar.php on line 2

Fatal error: Class 'option' not found in /home/monitoru/public_html/wp-content/themes/zenko1/footer.php on line 46